Învinge-ţi concurenţa!
Determinaţi longevitatea furnizorului Dumneavoastră. Nu sunt mulţi cei care pot să afirme că sunt lideri în furnizarea soluţiilor de producţie de peste două decenii. Cei puţini care sunt, au aflat că nimic nu dovedeşte atât de mult nivelul lor de integritate, decât promisiunea lor că nu recomande o soluţie până când nu ştiu suficient despre afacerea Dvs., ca să fie siguri că soluţia o să se potrivească. O să se asigure că o să funcţioneze în mediul Dvs. Selecţia de sistem făcută de către dumneavoastră este doar o parte a unui proces continuu care duce la atingerea unui retur rapid a investiţiei. Onestitatea este piatra de temelie a liderilor din industria ERP.
De a lungul timpului au existat mulţi furnizori de ERP, care au apărut şi au dispărut iar utilizatorii lor au avut de suferit. Pentru evitarea situaţiei asemănătoare, căutaţi creşterea consistentă şi stabilitatea financiară, aderarea la practicile de gestionarea corporativă şi fiscală. Înţelegeţi obiectivele lor de afacere! Acestea sunt punctele forte care vor face posibil ca partenerul potrivit să fie o forţă dominantă în industrie în anii ce urmează.
Creşterea continuă şi profitabilitatea susţine şi îmbunătăţeşte capacitatea de a furniza suport excepţional şi tehnologie avansată la un pas cu creşterile de nevoi ale firmei Dumneavoastră şi ale pieţei. În acest fel puteţi să scăpaţi de griji şi nimereli atunci când selectaţi ultimul şi cel mai bun sistem de ERP.
Înlocuirea sistemului dumneavoastră cu sistemul ERP, în mod cert, necesită o serie de inovaţii. Inovaţia crează lideri pe piaţă şi liderii de pe piaţă sunt primii, care ating o rată semnificativă de revenire pe investiţie. Căutaţi un partener ERP, care este pasionat de inovare pentru clienţii lui şi care cunoaşte modul de gestionare a riscurilor asociate cu acesta. Trebuie să fiţi convins că această soluţia vă va ajuta în atingerea obiectivelor importante ale afacerii. Pot să vă promită rezultate şi cel mai important, au o istorie de rezultate?
Rata de retenţie mare a clienţilor sunt dovada că nevoile multor producători diverşi sunt satisfăcute. Abilităţile şi metodologia trebuie aplicate pentru ca implementarea să fie rapidă şi cu succes. Resursele, puterea financiară, infrastructura avansată de IT, forţa de muncă stabilă şi cu experienţă şi managementul garantează capacitatea de servire a companiei Dumneavoastră pe termen lung.




